You just lost the game

Nu-mi pasa.
De ce anume?
In principiu, de tot.
Tot ce acum cateva luni era bun, frumos si cu sclipici, acum devine plictisitor, enervant si are toate sansele sa devina un trend. Nu cred ca trec printr-o criza de personalitate. Stiu ce vreau, stiu ce sunt, am ganduri si sentimente constructive, lista continua. M-as lauda, daca mi-ar pasa un pic mai mult. Nu-s nefericita, dar entuziasmul meu e cam impotent.
Pesemne ar trebui sa-mi fac alte cinci bloage. Sa scriu cate cinci postari pe fiecare, apoi sa le las balta. Sa dau un titlu din asta fitzos. Sa pun ca banner o poza furata de pe cinestie ce deviant, al cinestie carei fetite gotice, din cinestie care cartier marginas al Bucurestiului. Sa dau impresia ca sufar sau ca nu mai am nicio speranta, desi inca n-am implinit nici 16 ani. Sa scriu poezii cu monorima in care sa vorbesc despre iubiri pierdute,suflete nepereche, sentimente coplesitoare si alti pochemoni d-astia. Sa sper la o iubire gen Twilight. Sa cred ca Bella ar putea fi femeie si fara cateva operatii costisitoare. Sa am impresia ca lumea ma citeste si ma judeca pe ascuns. Sa pun cate-o melodie pseudo-melancolica la fiecare "citat urmat de o poza" pe care o numesc postare.
Psyeah right! Pur si simplu nu ma lasa sufletul...
Poate sunt confuza.
Sau poate nu.

Si acum, esenta bloggingului, fillere: